01.03.2013 Festivalul - concurs „Omatuta”, editia a XVII-a



Casa de Cultură a municipiului Tecuci organizează în ziua de 01 martie 2013, ediţia a XVII-a a Festivalului concurs de interpretare muzică populară „Omătuţa”.

Scopul acestei manifestări este de a stimula în rândul artiştilor amatori, interesul pentru receptarea, păstrarea şi punerea în valoare a creaţiilor muzicale populare, a frumuseţii portului tradiţional românesc.
Organizatorii îşi asumă totodată şi misiunea apropierii tinerilor de tradiţiile populare, precum şi descoperirea, cultivarea şi promovarea de noi interpreţi de muzică populară românească.

Manifestarea se bucură de sprijinul deosebit al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, care prin Ansamblul folcloric profesionist „Doina Covurluiului” va asigura acompaniamentul concurenţilor şi al invitaţilor.

Condiţii de participare

La concurs sunt invitaţi să participe copii şi adolescenţi, interpreţi de muzică populară, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani. La cele două secţiuni pot fi înscrişi maxim doi concurenţi, din aceeaşi localitate, pentru fiecare categorie de vârstă.

Repertoriul participanţilor va cuprinde obligatoriu două cântece:
- o doină sau o baladă
- un cântec de joc (cu acompaniament)

Inscrierile la acest concurs se fac la Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, str. 1 Dec. 1918, nr. 62, cod 805300, tel/fax 0236.820.449 sau 0723.289.695; E-mail: Culturatecuci@yahoo.com; culturatecuci@gmail.com


Concurentii vor trimite prin postă, fax sau e-mail fişa de înscriere, o copie după actul de naştere, partitura muzicală pentru cântecul de joc, înregistrarea audio (CD/mini CD) cu balada sau doina propusă pentru concurs, o fotografie (10/15) în costum popular, până la data de 23 febr. 2013.

                                                                  (fisa de inscriere)

Rezultatul preselectiei va fi afisat pe pagina www.culturatecuci.ro începând cu data de 26 februarie 2013.
Taxa de înscriere de 60 lei se poate achita la casieria instituţiei sau în contul: RO26TREZ3075010XXX000144 deschis la Trezoreria Tecuci.

Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de concurenţi, sau de către instituţia pe care o reprezintă.

Festivalul - concurs se va desfăşura în sala de spectacole „Ion Petrovici” a Casei de Cultură, în data de 01 martie 2013, începând cu ora 16:00.   Repetitiile cu concurentii se fac între orele 11:00 - 15:00.

Se vor acorda următoarele premii conform secţiunilor enunţate mai jos:

Secţiunea I (8 - 13 ani)
Premiul I -  400 lei
Premiul II - 300 lei
Premiul III - 200 lei
Ø
Secţiunea II (14 - 18  ani)
Premiul I -  400 lei
Premiul II - 300 lei
Premiul III - 200 lei

Juriul concursului constituit din personalităţi în domeniul folclorului şi etnografiei, muzicieni, artişti de prestigiu, va aprecia valoarea  pieselor muzicale prezentate şi calitatea interpretării lor.

Membrii juriului vor aprecia totodată ţinuta artistică şi autenticitatea costumului popular din zona folclorică reprezentată de concurent.

Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui - după caz - unele premii.

Parteneri media : TVR Iaşi, Radio Iaşi, Radio Tecuci, ProTecuci.ro,  InfoTecuci.ro


Director Festival,

Viorel Burlacu
Aici editia a XV-a
Aici editia a XVI-a