Prin toate caracterele sale, Bucovina se integreaza marii arii etnografice românesti, regiune prestigioasa de straveche cultura populara, bine angrenata proceselor civilizatorii europene, cu un rol important în fenomenul cultural al întregii umanitati.”
"Un muzeu este aidoma unui album de familie, al propriei noastre familii, în care ne vedem strabunii pentru prima oara, acei oameni despre care am auzit povestindu-se, dar pe care nu i-am cunoscut, prieteni si locuri pe care le-am uitat si, de ce nu, chiar pe noi la vârsta primilor pasi ori a primelor iubiri... (Claudia C. Stoicescu)
Doresc sa încredintez cititorul ca (...), „Un muzeu al satului la Capu' Satului”, nu s-a vrut a fi doar un frumos laitmotiv care sa încânte auzul, ci mai mult ca un proiect al unei dorinte pe care sa-l realizez în anii ce vin, iar cuvintele memorabile pe care le-am reprodus din rostirea unor mari personalitati ale culturii noastre si europene sa motiveze acest demers.
Daca, pâna nu demult, majoritatea vizitatorilor îmi puneau fireasca întrebare: „Care a fost ratiunea si considerentul de a înfiinta Colectia Etnografica? De la o vreme încoace întrebarile sunt de natura proiectelor mele de viitor. Daca cei mai multi dintre vizitatori sustin ideea de a extinde colectia si a realiza un adevarat muzeu etnografic, sunt si pareri ca deja, dupa numarul mare de exponate, peste 6.000, repartizate în 12 sectii si sapte expozitii în aer liber, nu se mai poate vorbi de o colectie, ci de un adevarat si veritabil muzeu.
Întrucât pe parcursul cartii Întâmplari din viata unui colectionar am folosit uneori termenul de colectie, alteori cel de muzeu, gasesc potrivit momentul sa aduc lamuririle necesare. Si ca notiunea sa fie cât mai exacta, am recurs la cercetarea dictionarului limbii române (1) în care se precizeaza ca termenul de colectiune - colectie, înseamna - adunare, culegere de obiecte de aceeasi natura, de aceeasi categorie; exp.: tablouri, fluturi etc.
Daca ne referim la colectia etnografica, aceasta implica un sens mult mai larg al etnografiei, privita ca o stiinta care se ocupa cu studierea si descrierea diferitelor popoare din punctul de vedere al originilor, moravurilor si credintelor, al felului lor de trai. Termenul de „muzeu” este explicat a însemna o cladire în care sunt adunate opere de pictura, de sculptura, obiecte antice sau acelea care intereseaza stiintele, artele, istoria naturala, geologia etc.
Am tinut sa fac aceste precizari, deoarece am observat ca în vorbirea curenta se foloseste mai mult termenul de muzeu decât de colectie. Înca de la început, când aveam doar o expozitie, cu ceva peste 300 de obiecte, ai mei îi spuneau „Muzeul lui Ion”, la fel rudele si vecinii care aveau lucruri vechi spuneau ca le duc la „Muzeul Ion Gramada”. În general, când un om gaseste un obiect vechi, spune ca este bun de pus la muzeu. Pe cât de optimist eram la început în realizarea acestui proiect îndraznet, pe atât de neîncrezator sunt acum, punându-mi mereu întrebarea daca îl voi putea înfaptui. Spun asta în conditiile în care constat ca pe zi ce trece numarul de vizitatori este parca din ce în ce mai mic si, o data cu aceasta, sprijinul financiar necesar pentru întretinerea si îmbogatirea colectiei.
Tur audio al muzeului Ion Gramada
"Un muzeu este aidoma unui album de familie, al propriei noastre familii, în care ne vedem strabunii pentru prima oara, acei oameni despre care am auzit povestindu-se, dar pe care nu i-am cunoscut, prieteni si locuri pe care le-am uitat si, de ce nu, chiar pe noi la vârsta primilor pasi ori a primelor iubiri... (Claudia C. Stoicescu)
Doresc sa încredintez cititorul ca (...), „Un muzeu al satului la Capu' Satului”, nu s-a vrut a fi doar un frumos laitmotiv care sa încânte auzul, ci mai mult ca un proiect al unei dorinte pe care sa-l realizez în anii ce vin, iar cuvintele memorabile pe care le-am reprodus din rostirea unor mari personalitati ale culturii noastre si europene sa motiveze acest demers.
Daca, pâna nu demult, majoritatea vizitatorilor îmi puneau fireasca întrebare: „Care a fost ratiunea si considerentul de a înfiinta Colectia Etnografica? De la o vreme încoace întrebarile sunt de natura proiectelor mele de viitor. Daca cei mai multi dintre vizitatori sustin ideea de a extinde colectia si a realiza un adevarat muzeu etnografic, sunt si pareri ca deja, dupa numarul mare de exponate, peste 6.000, repartizate în 12 sectii si sapte expozitii în aer liber, nu se mai poate vorbi de o colectie, ci de un adevarat si veritabil muzeu.
Întrucât pe parcursul cartii Întâmplari din viata unui colectionar am folosit uneori termenul de colectie, alteori cel de muzeu, gasesc potrivit momentul sa aduc lamuririle necesare. Si ca notiunea sa fie cât mai exacta, am recurs la cercetarea dictionarului limbii române (1) în care se precizeaza ca termenul de colectiune - colectie, înseamna - adunare, culegere de obiecte de aceeasi natura, de aceeasi categorie; exp.: tablouri, fluturi etc.
Daca ne referim la colectia etnografica, aceasta implica un sens mult mai larg al etnografiei, privita ca o stiinta care se ocupa cu studierea si descrierea diferitelor popoare din punctul de vedere al originilor, moravurilor si credintelor, al felului lor de trai. Termenul de „muzeu” este explicat a însemna o cladire în care sunt adunate opere de pictura, de sculptura, obiecte antice sau acelea care intereseaza stiintele, artele, istoria naturala, geologia etc.
Am tinut sa fac aceste precizari, deoarece am observat ca în vorbirea curenta se foloseste mai mult termenul de muzeu decât de colectie. Înca de la început, când aveam doar o expozitie, cu ceva peste 300 de obiecte, ai mei îi spuneau „Muzeul lui Ion”, la fel rudele si vecinii care aveau lucruri vechi spuneau ca le duc la „Muzeul Ion Gramada”. În general, când un om gaseste un obiect vechi, spune ca este bun de pus la muzeu. Pe cât de optimist eram la început în realizarea acestui proiect îndraznet, pe atât de neîncrezator sunt acum, punându-mi mereu întrebarea daca îl voi putea înfaptui. Spun asta în conditiile în care constat ca pe zi ce trece numarul de vizitatori este parca din ce în ce mai mic si, o data cu aceasta, sprijinul financiar necesar pentru întretinerea si îmbogatirea colectiei.
Tur audio al muzeului Ion Gramada
Doresc si aici sa încredintez cititorii ca ratiunea care a stat la baza înfiintarii colectiei a fost în principal pasiunea si nicidecum dorinta de a realiza, neaparat, o sursa de venituri. Un exemplu îl constituie si faptul ca nu am fixat sau perceput o anume taxa de intrare, ci am lasat la aprecierea benevola a vizitatorilor o anume contributie pentru întretinere, iar donatiile de care aminteam au reprezentat sume mai mult simbolice, de trei sau patru sute de mii lei (în bani vechi). Am beneficiat aproximativ de o donatie pe an, în intervalul celor aproape zece ani de când am inaugurat colectia. Or, numai pentru înlocuirea acoperisului casei care adaposteste colectia, lucrare realizata în anul 2001, a fost necesara suma de 24 de milioane lei (bani vechi), pentru procurarea dranitei (10 mii de lei bucata) la care s-a adaugat valoarea manoperei. La acestea au mai fost necesare peste 5 milioane lei anual pentru procurarea substantelor chimice, cu care se previne aparitia cariilor, la obiectele confectionate din lemn, sau a moliilor pentru textile, covoare, port popular etc. La toate acestea se mai adauga faptul ca, daca pâna prin anii 2001-2002, o parte din obiecte reprezentau donatii ale rudelor, prietenilor si vecinilor, de la aceasta data majoritatea exponatelor pe care le-am achizitionat au fost suportate din bugetul familiei mele si, fara nici o exagerare, au fost situatii când pentru un obiect valoros am cheltuit ultimul ban din casa. N-as dori sa fiu gresit înteles, ca as fi în postura de a ma plânge de toate acestea. Atunci când e vorba de o pasiune, nici un efort nu este prea mare.
În primul rând, de la începutul înfiintarii colectiei am pornit de la ideea si conceptia ca majoritatea exponatelor trebuie sa reprezinte în primul rând arta populara, traditiile si îndeletnicirile câmpulungenilor si mai putin ale altora. Si, chiar daca as fi apelat la oameni din acele comune în care am lucrat, oameni care desigur nu ar fi refuzat sa-mi dea un anume obiect pe care îl doream, exista riscul de a fi interpretat ca un abuz, pentru care puteam avea neplaceri. Dincolo de greutatile inerente, de neîmpliniri, nici în ruptul capului nu pot întelege invidia care, din pacate, persista în mentalitatea unora. Fara nici o rautate, sunt contrariat. Pentru întelesul cititorilor, ma folosesc de urmatorul exemplu: Daca la colectia mea poposeste un turist sau un grup ce vine dinspre Suceava si mã întreaba ce se mai poate vizita în Câmpulung, le recomand Muzeul „Arta Lemnului”, colectia de linguri din lemn a prof. Ioan Tugui si, pâna nu demult, colectia Emilian Maruseac. Pentru turistii care vin dinspre Vatra Dornei si se opresc în oras la institutia muzeala a statului - la aceeasi întrebare - ce se mai poate vizita?, vor ramâne surprinsi sa afle ca, în afara de cele doua obiective, nimic altceva nu mai este de vizitat. Acestora le raspund ca nu mi-am propus sa le fac nici un fel de concurenta...
Tur audio al muzeului Ion Gramada
Colectia realizata este pasiunea vietii mele, si nimic altceva. Nu doresc a zabovi mai mult asupra acestor lucruri, ci mai degraba si mai mult de a ma preocupa de realizarea unor planuri de viitor care, pe lânga îmbogatirea colectiei, privesc organizarea si amenajarea unei ample expozitii în aer liber privind flora si fauna din zona, unde un loc distinct va fi destinat exponatelor privind ocrotirea naturii si protejarea mediului. Mi se pare un proiect generos pentru a carei sustinere si prin intermediul acestor rânduri adresez un calduros îndemn oamenilor de bine. Si, daca Cel Atotputemic îmi va mai da zile, voi realiza si visul meu, un muzeu al satului la Capu' Satului...
Tur audio al muzeului Ion Gramada
Pot fi contactat la adresa „Muzeul etnografic Ioan Gramada”, municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. Vornic Grigore Sabie, Nr. 19, cod 725 100, judetul Suceava, telefon 0722/ 680691.
Ioan Gramada
(1)Aurel Candrea - Gh. Adamescu, Dictionarul Enciclopedic Ilustrat, ,,Cartea Româneasca”, partea I, Bucuresti, 1926.
„Muzeul etnografic Ioan Gramada”
